Un eveniment editorial de excepție a avut loc la Casa Adam Muller Guttenbrunn din Timișoara. Prof. univ. dr. habil. Silviu Szentesi a lansat un volum bilingv de Marketing: Marketing cu schepsis (inteligent) sau Marketing cu Pfiff. Lucrarea este rodul unei mai vechi colaborări a autorului cu Forumul Democrat al Germanilor din Banat și Redacția Ziarului Banater Zeitung. La lansarea de carte au fost prezenți cadre didactice universitare, membri ai Forumului Democrat al Germanilor, doctoranzi, studenți și specialiști în marketing. În cadrul evenimentului a avut loc un recital vocal de mare ținută, susținut de conf. univ. dr. Iuga Ioana Mia , asist. univ. dr. Evelin Roman și Noemy Gabri Szentesi, studentă la Canto la UVT.
„Pentru mine Colaborarea cu Forumul Democrat al Germanilor din Banat din Timișoara și Redacția Ziarului Banater Zeitung, a început cu mai bine de mai bine de 2 ani și jumătate înainte, iar această colaborare a adus mai multe roade pe multiple planuri. Astăzi mă simt onorat să vă putem prezenta cea mai recentă realizare comună respectiv cartea bilingvă în germană și română intitulată Marketing cu schepsis (inteligent) sau Marketing cu Pfiff. Observăm cu toții că trăim într-o lume imperfectă care pretinde de la fiecare de la noi perfecțiune și așteaptă ca rezultatele activității și muncii noastre să fie perfecte după anumite standarde. Lucrarea Marketing cu Schepsis (cu Pfiff) nu este perfectă și noi nici nu am avut acest scop respectiv să elaborăm un manual universitar de marketing riguros ce să cuprindă o descriere sistematică și cât mai perfectă
a noțiunilor și activităților de marketing, dar este o lucrare autentică în felul ei. Este autentică prin accesibilitatea și simplitate ei, prin amprenta personală a gândirii și concepțiilor autorului privind marketingul. Din acest motiv ea reprezintă (este) un ghid util pentru activitatea de marketing a organizațiilor non-profit și a întreprinderilor mici și mijlocii. Conținutul ei variază de la descrierea sau clarificarea unor concepte simple de marketing, accesibile unui public larg, până la soluții mai complexe de rezolvare a unor probleme de marketing ceea ce poate da satisfacție și unui cititor avizat. Aș dori să îmi exprim recunoștința pentru cei care au ajutat la apariția acestei cărți: în primul rând lui Siegfried Thiel, pe care mi-aș permite să îl numesc prietenul meu și Danei
Miculescu de la Banater Zeitung, Domnului Președinte al Forumului Democrat al Germanilor din Banat, dl. dr. Johann Fernbach, soției mele Elena și fiicei mele Noemi, pentru sprijin și încurajare. Sunt recunoscător și pentru fiecare dintre dvs. care prin prezența alături de mine susțineți lansarea acestei cărți. În final vă invit respectuos să lecturați cu bucurie această carte și să descoperiți mai multe despre Marketing și concepția autorului privind marketingul pentru organizații și IMM-uri”, a spus prof. univ. dr. habil. Silviu Szentesi în cuvântul său de prezentare a volumului.