Amenzi de aproape 30.000 de euro în urma unei noi razii în vestul ţării

Share

În cursul nopţii trecute poliţiştii din vestul ţării au efectuat verificări ample în Valea Jiului atât în ceea ce priveşte participanţii în trafic, cât şi diversele societăţi comerciale. Au fost verificate nu mai puţin de 1.305 persoane şi 520 de maşini iar neregulile constatate au fost variate. „În noaptea de 31 august/01 septembrie 2024, peste 130 de polițiști din cadrul polițiilor Petrila, Petroșani, Vulcan, Aninoasa, Lupeni și Uricani, împreună cu polițiștii structurilor operative, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, alături de jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara și a patru echipaje din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara, au efectuat acțiuni de prevenire a infracțiunilor, a diminuării fenomenului infracțional, precum și activități de depistare a unor persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni. Cu această ocazie, au fost legitimate un număr de 1305 persoane și 520 de autovehicule verficate.

Citeste mai mult pe: https://www.pressalert.ro/2024/09/amenzi-de-aproape-30-000-de-euro-in-urma-unei-noi-razii-in-vestul-tarii/

ȘTIRI PE BUNE

Articole Recente

STIRI PE BUNE